Mi-e dor de casa, nu am de ce sa neg acest lucru... Dar in acelasi timp, sunt constienta ca trebuie/vreau sa imi fac o viata a mea , aici. Dar cu ce cost oare? De ce simt ca din ce in ce mai mult ma indepartez de vechea "eu", de prietenii mei, de familie? Si stiu ca numai eu sunt vinovata de distanta aceasta care e mai prezenta ca intotdeauna. Nu pot sa ma mai duc asa des acasa- drumul e lung si as sta doar o zi, si dupa iar as pleca. Si iar imi va fi greu sa ma obisnuiesc cu singuratatea de aici...Si de aceea, cred ca prefer sa stau, sa traiesc in rutina de zi cu zi- facultate, acasa, iesit, cel mai des in weekend-uri, pentru ca nu am timp in alta zi. Dar nici nu pot sa spun ca regret deciziile pe care le iau. Parca s-ar duce o lupta in interiorul meu-intre "noua eu " si "vechea eu". Si cam incepe sa se vada cine castiga. Dar nu e rau asa. Tot ce fac, fac pentru mine. Si mai mult ca sigur , e o gandire egoista. Dar stiu ca persoanele care imi vor binele , se bucura pentru mine si pentru ceea ce realizez in fiecare zi. Adica, suna laudaros si asa, dar muncesc mult pentru a-mi face un loc aici, pentru a-mi crea un scop zi de zi pe care sa il urmez. In fiecare seara, cand ma pun in pat, ma simt extenuata . Cateodata simt ca e prea mult si imi vine sa arunc totul pe geam, sa ma urc in tren si sa ajung acasa- pentru ca e adevarat ce se spune- nicaieri nu e mai bine ca acasa.
Deja a trecut jumatate de an si vad ca pe zi ce trece, ma schimb din in ce mai mult. In bine sau rau, poate doar timpul o va spune. Dar, in momentul de fata, nu mai stiu cine sunt.Ca si titlul blogului, sufletul meu e pierdut undeva pe drum.
Cum am mai spus mai sus, nu e rau aici. Azi a fost o zi buna, mai ales ca a fost si sarbatoare, o zi plina de soare si de ganduri optimiste si stiu ca, azi , cand ma pun in pat, sufletul meu e plin de speranta ca vor veni zile mai bune, ca maine voi face mai mult decat ce am facut azi, ca voi fi mai buna decat azi.
Doar pentru acest lucru traim, nu? Sa fim din ce in ce mai buni
si nu ma refer la cariera sau bani.
Deja a trecut jumatate de an si vad ca pe zi ce trece, ma schimb din in ce mai mult. In bine sau rau, poate doar timpul o va spune. Dar, in momentul de fata, nu mai stiu cine sunt.Ca si titlul blogului, sufletul meu e pierdut undeva pe drum.
Cum am mai spus mai sus, nu e rau aici. Azi a fost o zi buna, mai ales ca a fost si sarbatoare, o zi plina de soare si de ganduri optimiste si stiu ca, azi , cand ma pun in pat, sufletul meu e plin de speranta ca vor veni zile mai bune, ca maine voi face mai mult decat ce am facut azi, ca voi fi mai buna decat azi.
Doar pentru acest lucru traim, nu? Sa fim din ce in ce mai buni
si nu ma refer la cariera sau bani.